Cum devalizează clientela politică banul public. Studiu de caz: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj

Ioan Piso, directorul general al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, a dat publicității astăzi o scrisoare în care prezintă o afacere care urma să coste statul român, în plină criză economică și socială, nu mai puțin de 11 milioane de euro. Este vorba despre inițiativa fostei conduceri a MNIT, care urmărea amenajarea „unui spațiu expozițional modern, cu camere specifice fiecărei epoci”.

Dar să vedem ce spune actualul director al instituției, informații pe care le vom completa cu declarații făcute pentru Gazetino de surse informate despre afacere.

● În 14 iulie 2009, șefa secției de relații cu publicul a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj a întocmit un referat de o pagină despre nevoia unui proiect de amenajare a unor expoziții cu exponatele muzeului. Referatul se încheia cu precizarea că ar fi nevoie de 11 milioane de euro. Suma nu se fundamentează pe nimic: nici deviz, nici identificarea unor lucrări similare.

● Două zile mai târziu, pe baza referatului, directoarea muzeului, Viorica Crișan, cere ministerului Culturii 11 milioane de euro pentru amenajarea expozițiilor.

● Pentru „alegerea” firmei care să realizeze proiectul de expoziții s-a recurs la un „concurs de soluții”. Concursul de soluții a fost anunțat public în 16 noiembrie 2009, iar ca termen limită a fost fixată ziua de 20 noiembrie 2009, adică în patru zile în loc de 52, cât prevede legea. S-a prezentat o singura firmă, Artex Services International SRL, care a cerut pentru această lucrare – da, ați ghicit! – 11 milioane de euro.

● Alte trei zile mai târziu, Muzeul înființează o comisie de negociere a prețului, formată din zece angajați ai instituției, care să „negocieze” cu prestatorul. În procesul verbal încheiat că „în urma negocierii, oferta financiară depusă de Artex scade până la suma de 11 milioane de euro, fără TVA”. De la cât scade, documentul nu mai precizează.

● Ministerul Culturii, cel care trebuia să suporte cheltuielile, nu a răspuns niciodată cererii din 16 iulie 2009 de a finanța amenajarea muzeală care urma să coste 11 milioane de euro. În ciuda acestui fapt, ministerul avea să semneze contractul cu prestatorul, pentru ca în luna decembrie, să onoreze primele facturi emise de Artex.

● În 8 decembrie 2009, firma a emis o primă factură de 4 milioane de lei pentru „conceptul expoziţional”; sunt cuprinse relevee, simulări, măsurători, fotografieri etc., pe care nu le-am văzut nimeni.

● Până în 29 decembrie 2009 au mai fost eliberate facturi de 2.544.000 de lei pentru „conceptul expozițional” și 395.565 de lei pentru „dezafectarea expoziției existente”. S-a ajuns în cele din urmă la un total de 7 milioane de lei. Dintre aceștia, 6,5 milioane au fost plătite pentru „conceptul expozițional”, materializat într-un album de 105 pagini.

● Acest album a fost însă realizat pe baza conceptelor oferite de experții muzeului, care fuseseră în prealabil solicitați să-și exprime propria viziune pentru realizarea expoziției. „Mai târziu am aflat”, a declarat unul dintre angajații muzeului, „că fiecare pagină pe care am scris-o la solicitarea lor, și care a fost preluată de firma prestatoare cu copy-paste, fără a schimba nimic, valora mii de euro”.

Paranteză. Între timp, printr-o sentință judecătorească, fostul director al MNIT, prof. univ. Ioan Piso, este repus în funcție. Începând din 2006, profesorul Piso este demis în mai multe rânduri de către Ministerul Culturii, revenind de fiecare dată la muzeu prin apelul la intervenția justiției. (Avatarurile lui Piso, demiteri și repuneri repetate în funcție, s-au soldat cu obligarea ministerului la plata unor despăgubiri impresionante, pe care tot cetățeanul român le plătește. Dar asupra acestui subiect vom reveni.) Reîntors la începutul acestui an, Piso cere un audit intern, care dezvăluie o parte din cele prezentate mai sus.

● În cursul acestui an, ministrul Culturii îl informează pe directorul Piso că nu mai există bani pentru continuarea proiectului. Totuși, în decembrie 2009, ministerul a onorat, fără niciun comentariu, facturi în valoare de 1,7 milioane de euro.

Ce spun sursele mele. Banii, incredibil de mulți, care urmau să fie sifonați din bugetul Culturii prin intermediul acestei investiții, s-ar fi reîntors la București. Fosta conducere a muzeului a cedat neașteptat de ușor în fața presiunilor reale făcute de minister – căci de acolo a pornit inițiativa –, iar recompensa s-ar fi materializat în renovarea unei vile. Bănuiți și dumneavoastră a cui vilă.

Fosta directoare, Viorica Crișan, se apără și contestă aspectele penale ale acestei afaceri. Domnia sa dă vina pe Ioan Piso, pe care îl acuză că ar vrea să distrugă proiectul. De altfel, Crișan îi impută lui Piso tot felul de chestiuni secundare sau fără legătură cu afacerea, fără a lămuri aspectele importante ale cazului, temeinic documentate însă de către Parchet.

Două concluzii:

● Numirile în fruntea unor instituții publice pe criterii politice, instalarea clientelei politice în posturi importante slăbește rezistența structurilor manageriale la tentațiile corupției. Dacă muzeul clujean ar fi avut un manager capabil, sigur pe capacitățile și meritele lui profesionale, tentativa de devalizare a banului public dirijată de la centru prin intermediul unor instituții din provincie ar fi fost mai puțin probabilă.

● Corupția nu cunoaște impedimente nici în vremuri de austeritate. Afacerea a debutat în toamna anului trecut, în plină criză economică. Niciunul dintre cei implicați nu pare să fi avut nicio reținere în a angaja cheltuirea unor sume imense de banul public. Doar epuizarea bugetului ministerial a reușit să pună capăt afacerii.

S. G. Mărghitaș
Anunțuri

15 gânduri despre “Cum devalizează clientela politică banul public. Studiu de caz: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj

  1. Cine se teme de Ioan Piso? Scamatorii de la minister care au pus o paiata interimar perpetuu pentru a le netezi drumul banilor spatati prin muzeu! Este jenant sa vezi ca atata timp cat Ioan Piso este director institutia este subfinantata, doar, se revolta angajatii, apoi se deblocheaza totul: liber la hotie si la bani pentru partid!!!

  2. Iata ca Piso isi face aparitia din nou in presa. Bietul de el este depasit de situatie si nimeni nu-l ia in seama. Acest dubios individ face parte din tagma celor care nu au facut mare lucru in viata lor si cand au prilejul ies la rampa si arunca cu noroi in realizarile altora. Asa este la noi!
    Da este o suma mare, dar si conceptia si realizarea costa.
    De ce domnul Piso ,care a bantuit Europa, nu s-a informat de costurile amenajarii unui muzeu si sa aduca date corecte despre aceste costuri. Da! Amenajarea unui muzeu la inalte standarde necesita sume mari. Ministerul Culturi a accesat fonduri Europene , peste 100.milioane de EURO, cu destinatia ocrotirii patrimoniului, parte din acestea fiind alocate unor muzee din Romania.dar si Teatrul Maghiar din Cluj.
    Numai aici la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, acest Piso expirat si cu o varsta venerabila isi face de cap. Din 1997, cand a fost numit director, si pana in 2006 cand a fost demis pentru incompetenta, nu a realizat nimic. Cea pe care o blameaza, Viorica Crisan a demarat toate lucrarile de renovare a Muzeului, lucru care se poate constata la fata locului. Asa este la noi ! Faci ceva folositor pentru societate si vine un nimeni in drum si te blameaza. Indivizii de teapa lui Piso trebuie sa dispara, altfel progresul este stopat.

  3. Documenteaza-te ca lumea daca ai pretentii de ziarist. Piso nu are contract de management cu ministerul, cartea de munca e la universitate si ar fi trebuit pensionat de 3 ani. Stii cum a ajuns director (s-a anuntat concursul s-au inscris doi oameni iar in ziua stabilita pentru concurs s-a aminat si s-a prelungit termenul de inscriere ca sa se mai inscrie inca o persoana. Care a si cistigat si a dus muzeul la dezastru – minareala tipica pntcd ului) si ce a facut in cei 14 ani de cind e director? Banuiesc ca nu ca nu stie nimeni. Adica nu a facut nimic pentru muzeu decit scandal ce oropsit e el si ca vor sa-l schimbe. Contractul de reamenajare a muzeului e perfect legal si ai fi putut sa ii intrebi pe cei de la artex care e situatia. Uite un articol corect care arata situatia de fapt si cere punctul de vedere si al celor acuzati pe nedrept de acest incompetent

    Muzeul de Istorie a Transilvaniei e mort

  4. Și care e problema? Asta o scutește pe d-na Crișan de acuzațiile aduse de Procuratură? Dacă prof. Piso e „negru”, rezultă cu necesitate că d-na Crișan e imaculată?

    Sau ce trebuie să înțelegem?

    Înseamnă că nu se sifonează bani de la bugetul de stat în România pe prietenii și „obligații” politice? Înseamnă că procurorii ar trebui să stea cu mâinile în sân pentru că nu le este simpatic prof. Piso?

    Putreziciunea sistemului, corupția care ne sărăcește pe toți ar trebui să ne intereseze, nu scuzele debile ale celor implicați până peste cap în mizeriile pomenite.

    Oricum, cazul prof. Piso e secundar și perfect irelevant în povestea asta. Nu văd de ce ar trebui să nu vedem pădurea din cauza copacilor.

  5. am uitat sa-ti spun ca auditoarea este cea angajata de piso la centrul de studii romane – un institut lpe linga universitate la care piso e director si care paraziteaza muzeul. nu a vorbit cu nici unul din cei implicati in licitatii sau lucrari si a scris exact ce a vrut piso. rasplata – a fost angajarea de catre incompetent a doamnei la muzeu ca doar si-a facut datoria.
    corpul de control a lui boc a fost adus de gurzau care prin firma lui -gumec- a tras mai multe tunuri muzeului sub conducerea lui piso in perioada 2001 – 2005.
    Acuzatii de la procuratura?
    E adevarat ca piso a sesizat dna ul si curtea de conturi.
    au venit au cercetat si nu au gasit nimic nelegal. Eu zic sa ii lasam pe ei sa se pronunte nu pe acuzatiile nefondate a unui… asa e daca te iei dupa un procesoman.
    pe linga minister si-a dat in judecat proprii colegi de la universitate si de la muzeu iar la procuratura si la politie stiu toti cite parale face si s-au cam saturat de el.
    A facut reclamatii ca i-au umflat rotile la masina ca sa faca explozie si sa moara, si-a lovit toba de la masina cind a parcat pe bordura si a spus ca a atentat cineva la el, etc
    asa ca nu va mai luati dupa p…

    http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10/razboi-la-muzeul-de-istorie-pentru-13-milioane-de-euro-102043/

    1. Mă siliți să mă repet. Nu înțeleg de ce în cereți să vă fac portretul moral, psihologic sau profesional al d-lui Piso. În ce-l privește, nu știu să fie sub vreo anchetă legată de utilizarea frauduloasă a banului public. D-na Crișan, împreună cu câțiva funcționari ai ministerului, da.

      În ceea ce privește legalitatea contractului, eu sunt dispus să fac un pariu cu dumneavoastră. Dați-mi 11 milioane de euro și eu vă promit că va fac un muzeu de istorie nou în Cluj pornind de la firul ierbii.

      Dar nici măcar d-na directoare nu mă interesează, ci modul în care suntem furați zi de zi de unii dintre concetățenii noștri, aburcați în funcții importante în virtutea unor relații politice nesănătoase. Asta-i tot, credeți-mă!

  6. de doua ori corpul de control al ministrului culturii i-a gasit nereguli lui piso dar s-a pus batista pe tambal ca are pile mari la minister
    da de afacerile lui gurzau prin care se sifonau banii de sapaturi ai muzeului prin firma gumec ati auzit
    sau de afacerea mansarda de la muzeu (aceeasi firma i-a construit si vila de vacanta, aceeasi firma care pazeste muzeul ii asigura si paza casei)
    toate de pe vremea lui piso
    Daca s-au furat bani cei vinovati sa plateasca
    dar nu va luati dupa acuzele auditoarei lui
    Nici dna-ul nici curtea de conturi nu au gasit ilegalitati.
    Si nici anrmpat-ul cel cu verificarea licitatiilor.
    Cu toate insistentele lui p…
    Daca cineva incearca sa faca ceva pentru muzeu p… arunca cu noroi ca sa isi acopere incompetenta si faptul timp de 14 ani nu a facut nimic pentru muzeu si l-a dus de ripa. aici e problema ca toti se iau dupa acuzatiile lui nefondate
    De acord cu dv. daca cineva a gresit si a luat bani sa plateasca
    dar ar trebui sa plateasca si acest incompetent pentru calomnie si faptul ca blocheaza muzeul in continuare cu acordul ministrului Hunor. Il santajeaza sau au amindoi ca scop distrugerea muzeului pentru ca il tine in functie ilegal

    1. Crina, ai auzit tu ceva despre manipulare, dar cu siguranta nu de pe bancile vreunei scoli!
      Poate iti vei rafina unele opinii intrand un pic in detalii: cine si cand demite un director / cand MNIT are bani si cand nu / cine si catre cine directioneaza banii!
      Studiu de caz ai putea face pe o nota de fundamentare facuta independent exact pe suma contractului!
      Uf, greu de inteles unele lucruri cand esti partizan si vrei musai sa umpli de mocirla un om.
      Crinul marcat cu fier inrosit pe umarul unei dudui reprezenta un semn de noblete in epoca medievala?

  7. Observ cu cativa contestatari ai lui Ioan Piso isi petrec toata ziua …contestand si improscand cu noroi, fie ca sunt acasa, fie de la muzeu, adica in timpul programului!
    Asta arata multe despre preocuparile lor si mai ales despre solutiile de viitor.
    Tineret de aur tara noastra are!
    Deplang muzeul pentru ca nu resursele materiale sunt problema, ci resursele umane!

  8. Tare ma tem ca acesti bani portocalii nu vor putea fi observati pe unde au fost negri!
    Ideea este ca daca mai tergiverseaza mult atunci probabil ca tot ministeriabilii in cauza vor bloca si ancheta justitie, ca deh, se mai intampla!
    Din pacate sunt o gramada de cozi de topor care pot fi folosite in muzeu, oameni fara constiinta apartenentei la o institutie emblematica!
    „Se incovoaie, dar nu se frang”! Te apuca senzatiile urate.

  9. Viorica Crisan? Acelaşi produs nationalist de import din Covasna? Fosta trupa a lui Lazarovici ajunsa la mana baietilor destepti din Bucuresti!
    DNA, can you hear me?
    Cine se mai mira nu ştiu? Sunt convins ca nu mai urmăreşte nimeni circul politic al asumarilor de răspundere in Parlament!
    Pentru muzeu cine îşi asuma răspunderea ?

    1. Cine sa-si asume raspunderea pentru muzeu cand este gaurit ca un ementaler de delatori si incompetenti!
      Hai sa-l acuzam pe Ioan Piso si pe inca cativa ca nu sunt buni etc si sa dormim linistiti, sa grohaim si sa ne simtim bine intre noi!
      Schimb de generatii tara noastra are!
      Si pana la urma cum sa mai ti un Muzeu de Istorie a Transilvaniei la parametri europeni cand speli bani de partid pe proiecte fanteziste si nu aloci bani de raparatii la acoperis?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s