Angela Merkel în oglinda diplomației americane: „slabă și lipsită de creativitate”

Știți ce mi se pare de-a dreptul ironic în diplomație? Faptul că rapoartele diplomatice, cele pentru uzul exclusiv al propriilor guverne, documente întocmite de diplomați de carieră, nu pot fi caracterizate deloc în termeni „diplomatici”. Sînt lipsite de subtilități, tăioase ca un brici și deloc îngăduitoare cu slăbiciunile celorlalți.

Aseară tîrziu, Wikileaks, siteul care face periodic dezvăluiri publicînd documente secrete numai bune pentru a ne readuce cu picioarele pe pămînt, a făcut-o din nou. Este vorba despre vreo 250.000 de rapoarte diplomatice, în care sunt zugrăviți, în trăsături neiertătoare, cei mai importanți șefi de state și guverne de pe mapamond.

Eu mă voi opri acum la cancelarul german. Angela Merkel „evită riscurile și rareori se dovedește creativă”. Astfel este caracterizată cancelarul german într-un dintre rapoartele amintite, demitizând astfel una dintre figurile centrale ale Europei.

Despre Angela Merkel am mai scris în cîteva rînduri, dat fiind interesul manifestat în legătură cu cu persoana ei cu ocazia vizitei de la Cluj. Aminteam, cu acea ocazie, despre semnalele tot mai îngrijorătoare privind incapacitatea de gestionare a problemelor Uniunii de către cuplul politic Merkel-Sarkoszy.

» Angela Merkel și o serie de naivități
» Balcanizarea Angelei Merkel
» Ce năzbîtii a mai făcut Angela de Halloween. Presa europeană îngrijorată de viitorul UE

Privind retrospectiv afirmațiile diplomatului american potrivit cărora Angela Merkel nu depășește nivelul domestic al abordărilor din relațiile internaționale, mă întreb ce nu știam și nu înțelegeam deja. Nu doar eu, ci toți europenii în general.

Singurul căruia această bombă de presă nu-i place deloc este, cu certitudine, președintele Obama, care s-a făcut astfel de rușine pe la mai toate marile curți ale lumii. Și, Doamne, este singurul de care-mi place…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s