De 150 de ani, frămîntă pîine cu mîinile în centrul Parisului. Plus 1400 de ani de afaceri în construcții

E dimineață. O tînără de 27 de ani își așteaptă, la o masă de stejar așezată în mijlocul bucătăriei, angajații firmei cu micul dejun pe masă. Lapte cald și cornuri preparate în brutăria lor. S-a întors de curînd de la Harvard, unde făcea dreptul. Dar un accident de mașină i-a omorît ambii părinți și fata a fost nevoită să vină acasă, la Paris să preia afacerea de familie.

Brutăria lor e vestită. Are peste 150 de ani vechime și coace pîine pe un bulevard central din capitala Franței în fiecare zi lăsată de Dumnezeu, mai puțin duminica. Fără întrerupere.

Pîinea este plămădită cu mîinile, se coace în cuptoare încălzite cu lemne și poartă ștampila de autenticitate a familiei. E mama pîinilor pariziene.

Din prima pîine frămîntată de strămoșii fetei s-a luat o bucățică de maia și s-a păstrat pentru a doua zi. A doua zi s-a pus de-o parte o altă bucățică de maia și tot așa, pînă azi. Fire de pîine din pîinea sămînță, ca ADN-ul nostru, dau viață și azi unei afaceri, în miezul celei mai învîltorate capitale.

Acolo se coc zilnic vreo 500 de pîini, nu mai mult. Făcută de miînile lor a devenit un fel de souvenir pentru cei care vizitează Parisul. Iar în brutăria-cafenea-muzeu se găsesc tot felul de opere de artă, picturi sau sculpturi ale marilor artiști ai lumii. Pentru că primeau pîine caldă și cafea de la brutărie, artiștii lefteri lăsau cîte un tablou sau o lucrare de-a lor. Lampadarul este o lucrare a lui Picasso făcută din aluat de pîine. Se bălăngăne și azi în tavan, nu are treabă cu trendul în design de interioare.

Fata cu pîinea zîmbește senină și bea laptele de dimineață cu angajatele ei sporovăind despre ce au de făcut în ziua respectivă. Nu seamănă cu o ședință corporatistă sau cu strategiile de management învățate la Harvard, dar e așa de sănătoasă masa lor de dimineață, încît, iată, au trăit 150 de ani și vor mai trăi mult și bine de acum înainte.

În Japonia există firme de 1 400 de ani sau unele mai tinere, de doar 1 000 de ani. Dar sînt niște „anomalii” ale unei lumi care se mișcă nebună, amețită de ispite și convinsă că doar ziua de azi contează.

Ce știm noi, românii, despre afacerile de succes este mai mult o spoială neocapitalistă, de speculații și șmecherii venite la țanc pe țeava globalizării. Dacă îi asculți pe afaceriștii români vorbind despre începuturile lor în business te iei cu mîinile de cap și înțelegi de ce sfîrșim atît de prost aventura noastră de 20 de ani.
Ar trebui să știm sau mă rog, să simțim cumva chiar pe piele, ca o arsură, că zvăpăiala postcomunistă nu a construit o economie. A făcut cel mult un castel de nisip pe care criza l-a turtit fără milă. Pentru că îi lipsește ADN-ul.

Foto: Benh Lieu Song

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s