Din majoritatea concepută in vitro a ieșit o hărmălaie debilă

Majoritatea artificială creată să susțină guvernul Boc a intrat în comă. S-a văzut la legile dificile de pînă acum, inclusiv la moțiune, cînd conducerile partidelor din Coaliție au recurs la un act reprobabil. I-au țintuit în scaune, cu ordin să nu se apropie de urne. Cu alte cuvinte, guvernul are o majoritate forțată. Iar motivul principal pentru care mai stă încă în picioare acestă construcție șubredă este prezența la guvernare, dependența față de resursele puterii, de orice fel ar fi ele. Teama pierderii puterii executive este singura care-i mai ține uniți pe parlamentarii din coaliția PDL – UNPR – UDMR. Într-o societate normală, coalițiile se nasc în jurul unor proiecte cunoscute publicului și acceptate de societate. La noi, singurul proiect neasumat de nimeni dar evident este accesul la resurse.

Chiar proiectul reformării educației aparține mai curînd unui grup mai mult sau mai puțin informal, de experți (vezi Comisia Prezidențială pe Educație), decît unor structuri politice. De aici și caracterul lui antisistem, dar și reacțiile de respingere din partea politicienilor.

Pînă acum, disfuncționalitățile actualei majorități au fost atent camuflate de putere. Și este ușor de înțeles de ce, dacă opoziția îi găsește veriga slabă, o poate rupe. Așa că s-a recurs la manevre de tot felul ca să se ascundă adevărul crud: guvernul Boc nu poate lua măsuri de austeritate sau legifera reforme cu o majoritate precară.

Încearcă prin angajarea răspunderii sau cu demisia pe masă. Guvernul a realizat că se confruntă cu o stare de excepție, drept urmare și-a asumat răspunderea, riscîndu-și existența. Dacă CCR lăsa procedura să meargă mai departe, poate lucrurile se clarificau. Guvernul mai trecea odată prin proba majorității la moțiunea pe Educație: pica sau mergea mai departe.

În cazul acesta CCR nu ne-a lăsat să vedem dacă acest guvern mai are sau nu susținere în Parlament, dacă este sau nu stare de excepție, dacă poate sau nu să treacă legi.

Punctual, guvernul a constatat că nu-și poate trece legea educației prin Senat (aici Comisia de învățămînt are un șef PDL care a pactizat cu Opoziția din motive personale și un membru în plus față de Putere).Și-a asumat răspunderea, cu orice riscuri. Din gestul său sinucigași,(după ce abia trecuse de o moțiune de cenzură) putem înțelege gravitatea situației. Senatul este condus și dominat de Opoziție, iar Camera Deputaților este condusă și dominată de haos. Iată o stare de excepție care tinde să devină permanentă. Și cu ajutorul CCR.

Iată ce spune un jurnalist de la DW:

Chiar dacă în linii mari argumentaţia Curţii (aşa cum o cunoaştem din precedentul de anul trecut, pentru că motivaţia actualei decizii nu a fost publicată) este greu de respins, totuşi definirea situaţiilor de excepţie rămâne interpretabilă. Cutea admite că excepţia de legiferare poate fi acceptată dacă structura politică a parlamentului nu mai permite adoptarea unei legi. Dar această condiţie este neclară. Are astăzi Guvernul o majoritate certă de partea sa? Uneori pare să aibă, aşa cum a sugerat votul la ultima moţiune de cenzură, alteori pare să nu aibă, aşa cum s-a văzut chiar în cazul legii educaţiei sau a legii pensiilor şi de aceea argumentaţia de anul trecut a Curţii pare să fie la rîndul ei ambiguă. În cele din urmă se vede că la originea tuturor dificultăţilor se află structura politică neclară a Parlamentului şi modul artificial în care actualul Guvern şi-a construit majoritatea.

Acesta este contextul în care se discută problema asumării răspunderii pe anumite legi impopulare propuse de Guvern.

În fond, starea de excepție parlamentară în cazul legii educației a avut și două trădări de excepție care au subminat-o. Amîndouă din motive personale, meschine: Mihail Hărdău și Petre Lăzăroiu de la CCR.

Informații mai vechi ne arată că Mihail Hărdău, colegul clujean al lui Emil Boc a tras înapoi de legea educației cît a putut, într-o înțelegere cu colegii rectori din Comisia de învățămînt. Faptul că la aflarea deciziei CCR , a aplaudat alături de Ecaterina Andronescu pune într-o situație incredibilă guvernului pe care se presupune că-l susține.

Trădarea lui are la bază interese personale fiind universitar în pragul pensiei – iar legea aduce modificări neplăcute la acest capitol –, dar și o frustrare mai veche din cauza unor colegi foști miniștri, mai bine apreciați în mediile puterii.

UPDATE: PDL a anunțat că îl va înlocui pe Mihail Hărdău din fruntea Comisiei pentru Învățămînt a Senatului.

Informații mai noi despre Petre Lăzăroiu, judecător la CCR propus de Traian Băsescu, care a votat împotriva asumării răspunderii pe Legea Educației, duc subiectul în aceeași zonă.

Acest vot a fost decisiv, în defavoarea guvernului.De ce? Informațiile apărute ulterior arată că acest judecător este legat de învățămîntul privat (Universitatea Dimitrie Cantemir) și că are o situație profesională nedefinitivată (57 de ani și fără doctorat). În cazul lui Lăzăroiu, interesele personale, dar poate și presiunile din învățămîntul privat, l-au determinat să voteze împotriva puterii care l-a înscăunat la CCR?

Această experiență dură ar trebui să le arate atît lui Traian Băsescu cît și lui Emil Boc că e foarte important să faci o bună selecție a oamenilor pe care-i promovezi, cît și a majorității cu care colaborezi. Cu atît mai mult cu cît pornești la drum greu, cu multe ambuscade.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s