Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?

Miercuri, după votarea moțiunii de cenzură, Guvernul va discuta forma finală a legii educației pe care-și va asuma răspunderea în Parlament.

De ce?

Explicațiile date de Guvern nu au fost prea clare și tocmai de aceea s-au creat speculații. În plus, anunțul că își va asuma răspunderea pe această lege s-a făcut în preajma moțiunii, ceea ce trăda intenția de a para atacul opoziției. Dar iată că o greșeală la vot aduce guvernul în situația de a pune punct războiului pe Educație care se duce de prea multă vreme.

În 2007 o Comisie prezidențială condusă de Mircea Miclea începea lucrul la un raport-diagnostic asupra educației din România. Prezentarea raportului crează un val de indignare, dar și reacții responsabile, de trezire la realitate, atît din partea societății civile cît și a presei. Situația prezentată de raport arată că educația este în mare impas. Neadaptată la noile cerințe ale pieței, inechitabilă și neperformantă, educația a fost încă un mit spulberat. Inconștiența politică a ultimilor 20 de ani era pe cale să compromită definitiv viitorul țării.

În 5 martie 2008 aceeași Comisie Miclea prezintă opiniei publice și clasei politice un Pact pentru educație în opt puncte pe care urma să se construiască reforma în Educație.

La semnarea Pactului s-au prezentat președintele Traian Băsescu, Mircea Geoană (PSD), Daniela Popa (PC), Corneliu Vadim Tudor(PRM), Cristian Adomniței (PNL)și Kelemen Hunor (UDMR). Semnarea Pactului de către opoziție putea fi considerată o chestiune de imagine, un gest politically correct, urmînd firesc presiunii publicului.

Dar, ce nu s-a spus atunci este faptul că, în spatele lor, aproape fiecare avea un om dintr-o altă generație, convins că reforma școlii românești trebuie făcută cît mai bine și mai repede. Ei au avut un rol important la determinarea reprezentanților partidelor să marșeze la proiect și să semneze Pactul.

Mircea Miclea și Vasile Dîncu sau Ana Birchall erau și ei acolo. De ce e important? Pentru că indiferent ce gîndesc acum Corneliu Vadim Tudor sau Mircea Geoană, gererația conștientă din spatele lor e tot acolo. Ei știu că fiecare bătălie cîștigată contează. Pentru că ei au reprezentat în acea ecuație o generație trezită la realitate și îngrozită de decăderea învățămîntului românesc. Îngrijorată de ce urmează, dacă nu se acționează.

Așa se explică determinarea cu care s-a lucrat în continuare pentru acest proiect. Comisia Miclea a formulat o Strategie pe Educație la care a lucrat aproape un an, apoi o lege care mîncat încă vreo doi ani din viață, cu dezbateri și zbateri în lupta cu gruparea conservatoare Andronescu.

După ce a trecut cu forcepsul prin calculatoarele doamnei Andronescu, LEN în proporție de 70% în varianta Miclea, a căzut la Curtea Constituțională pe o chestiune de procedură. Nu-i nimic, au zis liderii de opinie, reformatorii din Comisia Miclea și susținărtorii lor. Podul de piatră s-a dărîmat, vom face altul. Le-a mai luat încă un an din viață.

Opoziția în frunte cu Andronescu s-a retras în tranșee, în Senat. Cînd legea refăcută de Minister și Comisia Miclea în varianta inițială, pentru care presa și societatea civilă s-a bătut în vara lui 2009 cu toate armele, a ajuns în Senat, s-a împotmolit. Și nu oriunde, ci chiar la capitolul învățămînt superior. De ce? Pentru că acolo s-a izbit de interesele universitarilor din grupul Andronescu, senator și președinte al rectorilor din România.

Cum legea lovește în clanurile universitare și în privilegiile pe viață ale „nemuritorilor” din învățămîntul superior, nu avea șanse. De acolo și din acel punct nu a mai mai înaintat.

Președintele comisiei de învățămînt din Senat, Mihail Hărdău (PDL), el însuși universitar care se apropie de pensie, se coalizează cu grupul Andronescu. Încearcă să fenteze partidul, dar îi scapă cîteva faulturi către Daniel Funeriu care-i trădează nu incapacitatea de a gestiona problema, ci interesul personal în această chestiune. Universitarii aveau în Senat o redută pe unde legea nu mai avea cum să treacă.

Guvernul se vede în impas. Fără o reformă a învățămîntului superior nu se poate vorbi de o schimbare în școala românească. Cei care vor pregăti mîine elevii sînt astăzi studenți.

După trei ani de dezbateri publice și parlamentare pe această lege, chiar și autorii ei s-au gîndit să abandoneze lupta. Dacă nu pot schimba țara lor, pot să o schimbe cu alta. Tot mai mulți tineri pleacă. Presa și ea, slăbită în această luptă de uzură cu un subiect arid, l-a aruncat la picioarele istoriei.

Pentru generația ’45, timpul contează. Ei nu mai au răbdare. Simt suflarea tot mai slăbită a celor care vin și a celor care se îndepărtează. Aveau pacientul pe masă și diagnosticul stabilit. Puteți să nu-i înțelegeți dacă așteaptă de trei ani să-i dea bolnavului medicamentul, dar politicienii nu mai vin cu apa de la baie?

Un nou raport de analiză pe educație arată că acum cangrena s-a extins. Guvernul Boc anunță asumarea răspunderii pe Legea Educației. Pare a fi singurul mod de a aduce paharul cu apă.

PS Pentru că acest subiect a stîrnit un mare interes din partea cititorilor noștri și pentru că vrem ca ei să fie cît mai bine informați, redăm aici și un document de prezentare pe scurt a conținutului legii, apărut recent în presa centrală.

Anunțuri

10 gânduri despre “Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?

  1. Totul porneste de la faptul ca nu am asimilat conceptul „binele comun”. De exemplu, Andronescu si/sau Hardau ar face bine sa se gandeasca la cine le vor plati pensiile in anii ce vin. Ca s-ar putea sa aiba niste probleme in directia asta.

    Nu cred ca Hardau s-a solidarizat cu Andronescu. Au si ei, senatorii, dreptatea lor. Au ajuns un fel de „papagali” ai executivului.

    De altfel, legea, chiar trecuta prin angajarea raspunderii, nu cred ca va trece de CCR (Curtea Constitutionala). Care nu poate spune anul acesta altceva decat a spus anul trecut. Fara sa se faca de ras.

  2. Draga Ruxandra,

    De acord cu dl. Vlaston in privinta absentei crase a interiorizarii notiunii de „bine public”. De aici incolo sunt de parere ca batalia dintre „batrini” si „mai tineri” – viitorii „batrini” – e secundara. Oricine ce ar zice, proiectul cu care se opintesc colegii mei de generatie (si ai tai, cred) dupa cum ai descris REDUCE AUTONOMIA UNIVERSITARA si, sub pretextul rationalitatii, are ca efecte ce o anunta, dar o vor si insoti, 1. concedierile din invatamint; 2. inchiderea de scoli; 3. punerea la noi taxe a parintilor (arata-mi tu, ca si tu ai copii, cum poti verifica ora de ora si zi de zi daca fiul descendentii unei familii chiulesc sau nu, ]n caz de chiul tu fiind chemata sa platesti amenda). Putem spera anual la schimbarea garzii, cum spera si altii, sau vor spera, in legatura cu noi; e omeneste si inevitabil. Dar ma uit la cei noi si, din dinamica lor de pina acum, nimic nu prevesteste imbunatatiri.
    Precizez doar atit: colegul Miclea, a carui prestatie de specialist o stimez, a „rezolvat” doctoratele in asa fel, incit eu refuz obstinat sa solicit conducere doctorala in semn de protest, de mai multi ani, fata de sumele enorme de platit de catre doctoranzi (excluzindu-i astfel pe saraci), de accelerarea, ce superficializeaza, a ciclului pregatitor (3-4 ani cu tot cu sustinere, cursuri la scoala doctorala, examene, referate), fata de birocratizarea excesiva si reducerea capacitatii de a evidentia originalitatea, a doctoratului din Romania actuala.

    1. Învățămîntul este la pămînt. Ce crezi că e de făcut, Ovidiu? Avem nevoie de o lege sau nu? Și cînd?
      Nici eu nu cred ca o generatie noua e mai buna, dar a cui este vina? Poate a universitatilor, nu?
      Sint parine si prezenta noastra in consiliile de administratie ne apropie de scoala, mai mult decît pînă acum. In consiliile de administratie se decid si amenzile.
      Dar nu mi se pare corect ca o lege sa fie dictata de rectori doar pentru ca o pot face si nimeni nu-i poate opri.
      N-am văzut decît o luptă a universitarilor pentru pastrarea starii de fapt si un produs tot mai slab al lor, dupa cum si tu recunosti.

    2. Ca si in alte domenii, noi, romanii, avem fiecare ideile proprii de cum ar fi bine. In particular in educatie.

      Nu stiu in ce masura putem sa ne detasam de interesele personale, sa vedem ce este bine pentru toata societatea. Daca s-ar putea, am avea fiecare propria lege, dupa mintea proprie. Dar nu se poate. Ajungem la egoism vs. altruism.

      Probabil nu va trece legea de CCR. Haideti sa facem un brainstorming online, sa vedem cum ne putem convinge unii pe altii de cum ar fi mai bine???

      „Daca nu poti face planurile Coliseului ca arhitect, fii multumit ca zidar, de a pune o piatra”.

      1. Un salahor, zidar sînteți dumneavoastră!

        Cît privește dezbaterea on-line, vedeți, asta se întîmplă de trei ani.Și la articolele dvs pe această tema am văzut că publicul a fost foarte ”creativ”. În fond, interesul față de subiect arată că lumea este conștientă de importanța educației. Iar asta e bine.

    3. Apropo de autonomia universitara: daca n-ar fi existat fenomenul „fabrici de diplome universitare”, n-aveam nimic de zis. Din pacate exista inca si la cote alarmante.

      Statul este tinut raspunzator de catre cetateni pentru legalitatea, nenocivitatea si, daca e posibil, calitatea produselor si seviciilor aflate in piata. Ce-ar fi sa ma duc la farmacie sa iau medicamente, care in loc sa ma faca bine, ma omoara.

      Pastrand proportiile, ma astept ca statul sa ma protejeze sa arunc banii pe servicii educationale de proasta calitate.

      In concluzie, autonomia universitara nu poate fi un paravan pentru o „fabrica de diplome”. Si atunci, masurile din lege sunt bune, daca limiteaza fenomene nocive pentru societate.

  3. Domnilor, am mai văzut astfel de comentarii în legătură cu doctoratele, așa că haideți să vă spun cum stau lucrurile, că eu nu «refuz cu obstinație» să fiu conducător de doctorate.
    Doctoratele, așa cum au fost stabilite prin HG de Miclea în 2005, se bazează pe proceduri doctorale după modelul celor din Anglia și SUA, cele mai performante sisteme de învățământ superior și cercetare (vezi Topul 500). Oare de ce ei au nevoie de stagiul de pregătire doctorală, oare de ce ei pot termina doctoratul în 3 ani și, culmea, au cele mai originale doctorate, conform indexului internațional de inovare și publicațiilor științifice?
    Ca să nu mai vorbim de faptul că taxele nu sunt stabilite prin HG-ul respectiv. Conform acelui act, taxele sunt stabilite de universități, în cazul de față de colegii d-lui Pecican din senatul universității. A, că nu concordă cu tradiția doctorală românească? Păi vedem impactul acestei tradiții în poziția actuală a universităților românești în topurile internaționale.
    Numai că pentru unii datele obiective nu au nici un fel de valoare dacă nu demonstrează cei vor ei.

  4. Draga Ruxandra,

    Vei intelege, cred, de ce schimb cu drag opinii cu tine si cu orice ins cu identitate clar si curajos asumata, refuzind in acelasi timp cu demnitate sa povestesc cu umbrele (unele dintre ele au epoleti, seamana confuzie, iar altele fac pe ele de frica de a vorbi in nume propriu, deci nu merita respectul nostru).
    Reiau aici, ca sa raspund la intrebarile tale (unele retorice, presupun), rezumind ce am zis in atitea rinduri: in Romania obiectivul educatie nu s-ar cuveni sa fie nici economia, aranjarea prin slujbulite (de ce? Fiindca… economia noastra NU functioneaza), nici imitarea Vestului, Estului, Nordului sau Sudului (de ce? pentru ca nu suntem nici papagali, nici colonie; cine se simte mai prejos decit oricare dintre punctele cardinale sa cheme expertii straini, de ce sa facem noi imitatii-surogat dupa ei?!). Obiectivul educatiei – nicio noutate aici, in pofida exploziei tehnologice si a globalizarii, a revolutiei in comunicatii etc. – e tot ca pe vremea lui Platon, nepotul lui Solon: EDUCATIA INSASI. De ce sa fim educati? Pentru a nu ramine animalici si instinctuali, pentru a avea deschideri si a ne imbogati viata cu cunoastere si cu emotie artistica, spiritualizata. Un om educat si cultivat va gasi cai mai multe si mai nobile de a-si cauta fericirea (scuze pentru banalitatile repetate de toti marii educatori, printre ei si Kant, Humboldt) decit un specialist ingust, fie el si superb pregatit in specialitatea lui.
    In legatura cu chestiunea deciziilor in scoala, cine anume sa le ia: ori cadem de acord ca respectam ierarhiile, si atunci rectorii – ca ne plac sau nu – au un cuvint de spus, ori nu o respectam, si atunci e de aplaudat ideea comunistilor de pina mai ieri de a face din muncitori agramati supervizorii universitarilor, dindu-l afara pe Blaga, cenzurindu-l pe DD Rosca, arestindu-i pe altii. De ce n-am pune in organele de decizie la nivelul scolilor de toate gradele insi din SRI si celelalte servicii secrete, ca ei sunt patrioti, cunosc politica oficiala si o respecta si, in acelasi timp, nu se incurca in dispute sterile ca noi, ceilalti, civilii pe bune…
    Nu zici nimic despre inchiderea scolilor. Pacat. Nici de deteriorarea standardelor salariale ale profesorilor. Nici de scumpirile in materie de manuale, de celelalte lucrui pe care e imposibil sa le ignori. Ce sa zic? Povestim prieteneste aici, dar convingerea ta – care imi pare populista, recunosc – ca un comitet de parinti sau o componenta alcatuita din parinti diversi ca standard, scolarizare si atitudine fata de scoala va pune scoala pe roate, dupa ce expertii in invatamint au „innebunit-o” ma pune pe ginduri.

    Cu sinceritate,

    Ovidiu

    Adaug la final, cu promisiunea sa nu mai revin aici si acum, ca incompetenta doamnei Andronescu, ministra care a interzis un manual caruia i-am fost co-autor din comanda politica si obtuzitate, nu ma face sa ma ridic impotriva ideii ca scolile ar trebui conduse de directori, iar universitatile de rectori.

    1. Multumesc pentru dialog.
      Dar si eu cred ca școlile trebuie conduse de directori și universitatile de rectori. Tocmai asta face noua lege, îi lasă pe rectori sa conducă universitatile si pe senatori sa conduca Senatul sau partidele, de stinga sau de dreapta.
      In privinta doctoratelor, m-am interesat si eu si are dreptate comentatorul nostru, care înțeleg că vine cu o precizare nu cu o opinie.
      Taxele le stabilesc universitatile că au autonomie. De aceea, trebuie întrebată conducerea UBB de ce-i lasă pe tinerii săraci fără doctorate (dupa cum spuneai tu, fără a fi populist).
      PS Mă onorează dialogul cu tine și-ți mulțumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s