Colegii din Asociația Profesioniștilor din Presă mi-au făcut invitația de a participa la Atelierul de reportaj la cea mai recentă întîlnire. Am prezentat două reportaje, unul despre Abrud și celălalt făcut la Nicula, dar era mai mult despre cît s-a îndepărtat biserica noastră de la menirea ei inițială. Nicula a fost doar un capăt de drum în seria de articole pe care aveam să le scriu despre biserică.
Au fost acolo confrații de arme, dar și studenții curioși să audă ceva și despre partea practică a muncii de jurnalist. Am observat la ei o curiozitate reală, așa cum am văzut acest lucru și la întîlnirea pe care am avut-o la Facultatea de Jurnalism, cînd le-am prezentat cartea de reportaj, Conspirația oamenilor liberi/Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum. Nu toți studenții sînt carne de tun pentru conducerea megalomanică a universităților, pentru ambițiile financiare ale fabricii de diplome. Adesea, mai scapă cîțiva neatinși de stricăciune, tineri care au în carnea lor destul sînge ca să nu se piardă.
I-am văzut și lunea trecută, așa cum i-am văzut și la facultate. Trei dintr-o sută dacă rămîn credincioși visului lor, se pregătesc și vor porni după noi, pe drumuri, să scrie, va fi foarte bine.
Așa că nu mai sînt pesimistă în privința tinerilor jurnaliști. Vor fi puțini dar buni.
Sînt pesimistă în schimb,privința noastră, a „bătrînilor” jurnaliști. I-am întîlnit acolo și pe colegii mei Mihai Goțiu și Adi Dohotaru și Adrian M Popa (cel care și organizează aceste Ateliere). Nu avem soluții. Nu știm ce se va întîmpla cu presa de acum înainte. Va trece această criză ca un buldozer și ne va sfărîma oasele sub ea, vom îngenunchea în robia mogulilor, vom scrie pe bloguri ca haiducii, vom găsi salvarea în presa din străinătate?
PS Colegul Goțiu a lansat pe Vox Publica o provocare, dînd un exemplu din Statele Unite unde s-a experimentat susținerea presei libere de către comunitate. Reacțiile cititorilor au fost dure. Pare că nu mai vrea nimeni să încerce nimic.
Fotografii de la Atelierul de reportaj din 4 octombrie