Deșertul din grădina carpatică. O grămadă de uscături

Doar un popor năuc poate să creadă că rezistă în istorie, fără să-și țină picioarele pe pămînt.

Pămîntul, uscat iască sau mustind de apă, a lăstărit ca toiagul lui Moise și a dat de mîncare hămesiților de pe burta lui. Oriunde s-ar fi așezat ei.

Doar că toiagul înfrunzește și el, într-o mînă de om mirosind a țărînă. Umblați prin nisipuri, pe crestele munților sau prin văi mlăștinoase, oamenii au găsit totdeauna limba în care să vorbească cu pămîntul lor și să primească binecuvîntarea lui. Au înțeles legătura vitală între cremenea de sub picioare și destinul lor.

Desprinderea noastră de pămînt este mai gravă decît ne închipuim. Nu voi invoca aici motivele poetice ale chestiunii pentru că e plină lumea de cîntări găunoase. Dar consecințele disprețului românilor față de munca pămîntului și față de natură sînt evidente.

Nu doar că nu mai avem ce mînca, dar ne-am schilodit și gîndul și comportamentul și trupul. Disprețuim roșia turcească tratată cu verde de Paris, dar o cumpărăm zilnic și o mîncăm. Am învățat să ne mințim singuri. Spunem sfătoși la televizor că mîncarea adusă din străinătate nu e bună, dar o înghițim. Devenim ce disprețuim.

Îngăduim o mafie mizerabilă în piețele de legume. Pe țărani i-au trimis fie la marginea orașului, pe cîmpuri, ca pe niște leproși care ar fi adus mirosul și țărîna pe străzi, fie i-au lăsat să vîndă în parcări, din saci și dubițe, sau la mese de tablă, un petic de asfalt și multă fanfaronadă la televizor. Tocmai din acest tip de abordare se vede disprețul societății românești față de țărani, față de cîmp, față de roadele lui.

Autoritățile și-au bătut joc de agricultura noastră, din interes sau din prostie. Iar noi i-am lăsat. Aflăm că guvernul, încolțit de propria neputință s-a mai gîndit la ceva genial: să impoziteze zilierii. Adică pe acei cîțiva amărîți care cîștigă doar vara, doar cînd nu plouă, doar cînd nu sare sapa din pămîntul uscat, doar cînd nu-i dor oasele de bătrînețe, doar cînd nu sînt de serviciu la pază, adică în cele maxim 10 zile de an. Cum poate cineva să creadă că impozitînd și puțina muncă prestată pe bani în mediul rural, scoți țara din criză?

Astăzi cred cu tărie că agricultura e o chestiune de cultură. Un om care disprețuiește roadele pămîntului, mirosul și gustul lui, e un om prost. O țară care trece ca marginală cultivarea pămîntului ei e o țară bezmetică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s