Cînd plouă mărunt în porturile Cretei: Taverne, pieţe cu peşte şi măsline, pescari şi un păhărel de ouzo

Obişnuiţi cu apa, pescarii cretani ridică ancora şi-n zilele cu ploaie. Dacă te scoli de dimineaţă prinzi forfota din port. Mirosul de sare şi alge, stropii calzi de ploaie timpurie şi sirenele răguşite. Bătrînele porturi deşi au ancorele ruginite, sînt asaltate vară de vară de ambarcaţiuni cu fiţe ale englezilor, olandezilor sau ale ruşilor.

Pe coastele dinspre Marea Egee, ale Cretei, în ultimii cinci ani s-au înmulţit micile staţiuni turistice. Cretanii au început să investească din capitalul acumulat în perioada de expansiune a turismului lor. Presiunea turistică i-a făcut să ridice staţiuni noi, cu ieşire la mare, hoteluri, magazine, taverne şi cluburi de noapte. Dar nasul fin al unui turist versat pleacă în căutarea porturilor vechi ale insulei. Pentru că nu poţi simţi adevaratul gust al Cretei dacă nu mănînci un peşte bun la taverna lui Iorgos din Agios Nicolaos sau în piaţa de alimente din Chania.

Pisica din port

DSCF0451Pe cît de aspră este marea, pe atît de blînde sînt porturile. Chiar şi agitaţia pescarilor este una veselă, plăcută. Pe chei se plimbă turiştii, motocicliştii, trei gîşte şi o pisică. Femeile vînd scoici iar fetele se plimbă pe sub chiparoşii în care miresele şi-au lăsat voalul, ca să le poarte noroc în dragoste.

Bărcile cretanilor sînt vechi şi bine lucrate, adevărate opere de artă. Un vas grescesc se distinge de toate celelalte din cheiul portului. Ambarcaţiunea cu vele, „Zorba grecul” este ca bătrînul cretan cu mustăţi pe lîngă un puşti imberb în şirul vaselor ancorate în port.

Trebuie să ştiţi că mările Greciei sînt înşelătoare, te seduc şi te ademenesc. Ca sirenele legendare, apele Mediteranei, dar şi ale Mării Egee sînt de un albastru intens, au un luciu sticlos, zdrobit în spume albe, jucăuşe. Mările acelei părţi de lume sînt frumoase, picturale, doar de acolo putea ieşi Afrodita, dacă a ieşit vreodată de undeva. Dar adîncurile lor sînt stîncoase, imprevizibile şi periculoase.

Doar pescarii versaţi pleacă singuri pe urmele lui Ulise. Siguri că ajung înapoi la cafeaua de dimineaţă, la taverna lui Iorgos, să mîngîie pisicile portului în timp ce trag din ţigară.

Din port în port

Am acostat la Agios Nikolaos, la Rethimnon, la Agia Gallini, pe cealaltă parte a insulei, cea mediteraneană. Dacă Chania este un port modern, foarte aglomerat, forfotind de viaţă, de maşini, comerţ şi turişti, la Agia Gallini (Sfînta Liniştită) am găsit un port liniştit şi frumos ca o poveste. Locul este legat de legenda lui Icar. Se spune că regele Minos i-a închis pe Dedal şi fiul lui, Icar, după ce au terminat labirintul pentru Minotaur ca să nu mai poată face nici o altă construcţie, niciodată. Ca să scape, Icar s-a avîntat spre Soare cu aripi din ceară. Aripile s-au topit, iar el s-a prăbuşit pe o stîncă. La Agia Gallini, stă profilată pe cer, statuia lui. Cu aripile albe, deschise spre răsărit, îi dă bătrînului port dreptul la visare, cu fiecare nouă zi.

Mîncarea pe chei

Grecii iubesc viaţa şi tot ce e frumos. Pentru ei mîncarea trebuie să aibă în primul rînd miros apoi culoare şi gust. Bucătăria cretană este foarte aromată, iar prăvăliile sînt pline de mirodenii, uleiuri aromate, seminţe şi ceaiuri. În piaţa din Chania te simţi ca într-un labirint în care te ameţesc mirosurile. Brînzeturi, măsline, carne tăiată de măcelari pe butuc, sub ochii cumpărătorului, peşte, rozmarin, salvie, mentă, coriandru, săpunuri, parfumuri, vanilie, portocale, smochine, migdale, fistic.

A ce miroase insula asta? A parfum de portocal, a ulei de migdal, a esenţă de fistic? Miroase a pămînt încălzit de soare şi iubit de oameni. Miroase înnebunitor.

Basilica păzită de gîşte şi o lopată

Uimitoare la cretani este o oarecare lipsă de formalism faţă de istorie şi vestigiile ei. Chiar şi ruinele de la Knossos au fost descoperite de Sir Arthur Evans, un englez studios. Pe ruinele unei vechi basilici din creştinismul timpuriu, duminică dimineaţa, cam pe vremea liturghiei, se plimbă şi ciugulesc liştite, un cîrd de gîşte. Cîteva străzi mai sus, în Hersonissos, Vangheli a găsit în grădină un capitel doric. Acum îl are în curte, printre pietre, lopeţi şi o roată de maşină. Poate îi va trebui vreodată la ceva!

Cretanii au simţul ironiei. Pentru ei istoria este în suflet, nu la muzeu. Ei păzesc cu străşnicie pofta de viaţă şi simţul măreţiei din sîngele lui Minos, mai mult decît eticheta unei piese de muzeu. Iar măslinii sînt, pentru aceiaşi cretani, o istorie la fel de veche şi de preţioasă prin venele căreia curge de mii de ani un sînge mai tare ca piatra: uleiul negru.

Iubind Creta la WC

La plecare din insulă, la WC-ul aeroportului Nikos Kazantzakis, pe uşă, alături de multe alte mîzgăleli stupide, declaraţii de amor şi cuvinte obscene găsesc un text scris chiar lîngă clanţă: „Te iubesc, Creta, îmi doresc să mă întorc pentru că aici vreau să trăiesc, pentru totdeauna”.

Este cea mai emoţionantă declaraţie de dragoste pe care am văzut-o vreodată. Este ceea ce simţi, oricine ai fi, pe aeroportul din Iraklion.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s