De la o vreme, mi se întâmplă să reuşesc, în mod regulat, să intuiesc în spatele unor declaraţii politice rezultatele sondajelor care le-au precedat şi, mai mult decât atât, le-au provocat. Faptul că, în politică, se ţine cont de sondaj este o obişnuinţă şi o necesitate banală, ca să zic aşa. Nu a inventat românul nimic nou în acest sens. Ba, mai mult, este o procedură de profesionalizare a unor domenii, iar lucrul pe bază de studiu sociologic ar trebui să fie o evoluţie până la urmă, nu o involuţie. Marile firme care se ocupă cu aşa ceva la noi au făcut carieră şi bani frumoşi, dar, la fel ca sindicatele, din păcate, ele au eşuat într-un partizanat absolut regretabil. Aproape că nu mai există instituţie credibilă din acest punct de vedere pe piaţa românească. Poate că acest fenomen distructiv le-a făcut şi întrucâtva impracticabile, sondajele ajungând la această oră să fie folosite doar de cei care le comandă. Folosirea lor se face însă cu mare prudenţă şi discreţie chiar şi de către beneficiar. Se spune că, de cele mai multe ori, o variantă reală este cunoscută şi folosită doar de către cel care l-a comandat şi o face în cercuri extrem de restrânse, cu uşile închise, în scopuri precise. Şi că varianta corectă nu este dată publicităţii şi nu este cunoscută multor persoane. Nici măcar cei care lucrează în echipa organizaţiei care realizează sondajul nu cunosc varianta „princeps”, pentru că ea rămâne „un secret” încă de la faza de prelucrare a datelor. Rezultatele corecte sunt cunoscute, în politică spre exemplu, de liderul de partid care a comandat lucrarea şi de unu-doi consilieri sau de strategii politici principali ai formaţiunii beneficiare. Această variantă este singura folositoare, este materia primă, este obiectul muncii lor. În funcţie de acele date se iau decizii şi se fac strategii.
Pentru public însă, sondajul este prezentat într-o variantă cosmetizată, aranjată conform unor dorinţe ale beneficiarului, cu speranţa justificată de sociologi că opinia majoritară a unui eşantion generează la rândul ei efecte de molipsire şi atrage noi susţinători. Că dă tonul, întreţine o speranţă, o impresie, o tendinţă. Aşa sunt folosite sondajele preelectorale, cele electorale, dar şi cele necesare pentru justificarea unor decizii sau inducerea unor tendinţe. Sondajul este folosit pentru a crea ierarhii, pentru a consolida o poziţie sau pentru a destabiliza altă poziţie.
Ne-am obişnuit să vedem un anumit tip de comportament prezidenţial, prin care Traian Băsescu anticipa o opinie majoritară, o urma sau o crea. Unul dintre instrumentele folosite de Traian Băsescu a fost şi a rămas sondajul. Pe lângă intuiţia lui, cel mai popular om din România a folosit şi acest instrument extrem de maleabil şi de eficient. Şi nu atât pentru a se inspira din aceste studii cât pentru a se verifica pe sine. O procedură de autocontrol.
Mai mult decât atât, se pare că prezenţa unor personaje aflate în anturajul său dar şi pe lista preferaţilor românilor este o chestiune asupra căreia multă lume ridică semne de întrebare şi care ştirbeşte din credibilitatea sondajelor. Cum altfel se poate explica prezenţa lui Stolojan şi a Monei Muscă în top? Aceşti oameni nu au făcut aproape nimic notabil în ultima vreme, dar locuiesc cu acte în regulă pe primele locuri ale ierarhiei în sondaje, cam de când are şi protectorul lor un loc în chiar vârful ei. Dar iată că şi premierul a descoperit sondajul, el a creat prima criză din cariera sa politică grăbindu-se să prindă un pont tare din sondaje: faptul că românilor nu le mai place în Irak.
Sondajul ar trebui să inspire în mod raţional decizia politică, el este uneori doar un reper de la care trebuie pornit spre a schimba o tendinţă, nu doar să o întăreşti în scopul creşterii popularităţii. Din păcate sondajul manipulează viaţa politică de la noi, este folosit pentru a justifica decizii, pentru a ridica sau a doborî personaje. Manipularea prin sondaj este tot o formă balcanică de pervertire a ştiinţei, pentru că nouă nimic cu ne scapă nemurdărit de minciună şi şantaj.
Prin urmare, sondajul are un rol covârşitor în decizia politică din acest moment. Rolul lui este de a crea o altă Românie din cea veche hăcuită şi ea de mâinile altor manipulatori. Cineva se întreba cu multă preocupare pe forumurile publice zilele trecute care mai este identitatea poporului român. Este suficient să ne uităm în sondaje precum în oglindă şi să vedem că noi suntem o combinaţie stâlcită de adulter între un marinar haios, un oier belicos, un poet smintit şi o doamnă de bine. Combinaţie imposibilă în realitate, cel mai probabil că a fost făcută fie pe margine de drum, în fumul unei şatre de şamani, fie în laboratoarele unor politologi nebuni care scot Frankenstein-i din creuzete. Pentru că, altfel, cetăţeanul – care a răspuns la telefon despre cât de mult îl iubeşte el pe Băsescu şi dacă mai vrea trupe în Irak – este total bulversat de ce se spune azi că ar fi iubit el ieri.
Gazetino 