“Cântarea Europei”

Nici în faţa acestei doamne care este gata să ne primească în vechile ei saloane de mare bun gust se pare că nu ne intimidăm destul încât să nu ne ia din nou pe dinainte starea de ridicol. Dacă cineva, instituţia prefectului sau a primarului sau a directorilor de şcoală îşi poate închipui că Europa va fi măgulită de spectacolele sterpe de conţinut şi, în ultimă instanţă ridicole cu care vrem să-i facem curte, atunci se înşeală. Genul de manifestări cu desene de copii, spectacole de muzică populară şi seminarii franţuzite sunt menite doar să ne facă încă o dată de râs. În primul rând, că miros de la o poştă a linguşeală ieftină şi, apoi, că demonstrează încă o dată că nu am pierdut antrenamentul comunist al manifestărilor aniversare cu care ne chinuiau copiii şi ne umpleau de jenă pe cei mai copţi la minte.

Nu s-au stins încă ecourile cântecelor pioniereşti de la 23 august sau de ziua conducărtorului că, iată, autori de tristă amintire sunt gata să compună cântece cu tanti Europa şi să umple pereţii şcolilor cu desene despre primăvara europeană. Nu pot să înţeleg ce au în cap oamenii aceştia când umplu agendele instituţiilor cu tot felul de teme pompoase, care nu au nici o legătură nici cu cine suntem noi şi nici cu ce vrea Europa de la noi. La fel ca femeile PD, care s-au întâlnit să sărbătorească ziua Europei şi să-şi arate rochiile de primăvară, bieţii provinciali, funcţionari mediocrii şi fără prea multă cultură europeană simt nevoia să sărbătorească şi ei ceva de care nu au habar şi, mai ales, nu ştiu cum s-o facă.

Democratele nu au ştiut să răspundă la întrebarea câte ţări membre are Uniunea, ba mai mult, una dintre ele a spus că se sărbătorea ziua doamnei Boagiu. Vă daţi seama cât de multe aveu în comun femeile alea de mare şi corectă carieră politică cu Europa pentru care se adunareseră să o sărbătorească.

Este un episod jenant pentru această ţară. Mimăm până şi cele mai importante relaţii pe care ar trebui să le avem coborând în ridicol un lucru, de altfel, serios. În mod normal, ar trebui să ne preocupe felul în care se cheltuiesc banii publici pentru tâmpenii care nu ajută cu nimic, ci ne fac, din nou, de râsul lumii.

Nimeni nu-şi poate închipui că are vreo importanţă ce cântă doda Floarea la Etnografic pe la apusul soarelui şi ce desene ale copiilor premiază Prefectura. Iar copiii ar trebui lăsaţi în pace. Măcar ei trebuie educaţi altfel. Ar trebui să ştie ce este acest proiect important pe care-l promovează acum Europa, cum s-a născut el şi de ce. Şi ce avem noi de făcut ca să nu stricăm bunul mers al proiectului, dacă vrem să ne alăturăm lui. Dar, mai ales, ar trebui să ştie ce înseamnă valorile europene, ce a rămas în istorie şi ce valoare are cultura continentului.

Politicienii ar fi trebuit să aibă bunul simţ de a nu antrena şi tânăra generaţie în proslăvirea formelor fără fond şi să nu le tatueze încă un clişeu pe creier.
Aşa cum înainte de revoluţie se cânta comunismul mai mult chiar decât şi-ar fi închipuit chiar şi Ceauşescu că se poate, aşa cum după revoluţie s-au bagatelizat valorile creştine şi s-a făcut abuz de ritualuri preoţeşti, tot astfel ne arătăm lipsa de caracter şi de bun simţ, dându-ne în spectacol fără să ne fi cerut cineva acest lucru şi fără să o fi impus-o situaţia în care ne aflăm.

Adică nu suntem în stare să ne spălăm wc-urile, dar ne grăbim să facem poezii despre Europa. Sau poate că oficialităţile noastre au impresia că nu mai trebuie să punem uşă la buda publică din Haţeg, dacă în 9 mai cântă un rapsod la Muzeul Etnografic. Sunt atâtea lucruri importante care ne despart de Europa. Sunt chestiuni care ţin de civilizaţia elementară, de sărăcie, de economie, de nivelul democraţiei, de funcţionarea instituţiilor publice, de multe alte chestiuni importante.

Cred acum, după 9 mai 2006, că ne desparte în primul rând nivelul de educaţie. Nu avem simţul ridicolului, nu ştim unde nu merge cu linguşeala, nu avem obraz dacă ne închipuim despre oamenii aceia că ar fi încântaţi să ne vadă ridicându-le osanale în loc să ne facem treaba. Dacă un funcţionar public nu-şi respectă rolul pe care-l are şi angajamentele de statut impuse de Europa, ce importanţă crede acesta că are pentru urechile occidentalilor “Cântarea Europei” pe care a organizat-o la Cluj?

În România nu se face şi nu s-a făcut niciodată o informare corectă a publicului asupra integrării. Nu se face pentru că ar trebui muncit pentru asta, dar şi de teamă că odată informată populaţia nu s-ar mai arăta atât de încântată de eveniment, iar sondajele ar putea îngrijora Europa. Prin urmare, un cântec, o floare, o acuarelă şi doi rapsozi populari ţin loc de pregătire a integrării şi de proiecte serioase de modernizare a ţării.

Cam aşa gândesc oficialii noştri oportunişti care cred că dacă au înşelat un electorat de la periferia Europei pot trage pe sfoară şi tot continentul. Noi ne putem aştepta de acum să găsim pe pereţii prefecturilor sau primăriilor tablouri cu Olli Rehn sau Jonathan Scheele la care tinerii de perspectivă să înceapă să se închine pentru că altfel şi-ar pierde antrenamentul utecist.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s