Arde-i pe comunisti!

Am asteptat de multe ori autobuzul. Ca mai toti romanii, merg cu ce pot la drum. Am asteptat rata comunala in iernile comuniste, cand, elev fiind, vroiam sa ajung acasa inainte sa se lase noaptea. Am stat pe marginea drumului in asteptare mai mult decat in autobuzele prafuite ale epocii de aur. Am asteptat si mai tarziu, pe vremea tranzitiei, studenta fiind, cam aceeasi rată de alta data sa ma duca acasa. Uram masina hodorogita care nu mai venea, mancand din timpul meu, din viata mea. Dar am stiut totdeauna ca e mai bine sa vina mai tarziu decat sa nu vina niciodata.

Nu va sperie gandul ca poti ramane singur in noapte, asteptand un mijloc de a merge mai departe si el sa nu mai vina niciodata? Poate ca „rata” de tara care-i duce pe romani cu intarziere unde vor ei sa ajunga este o masina cu probleme. Poate ca riscam un accident. Dar tot e bine sa vina, chiar si mai tarziu, chiar si cu acest risc, decat sa n-o vedem niciodata. Intr-adevar, lustratia a venit cu mare intarziere.

Asteptata de ani de zile pe marginea drumului, cei care au urat comunismul si-au iesit din minti de emotie vazand ca rabla se apropie de statia lor. Prinsa in copce, hulita de cel mai iubit fost presedinte, pacalita de cel mai iubit actual presedinte, crucificata de securisti, pradata de politicieni si arsa pe la colturi de tortionari, nenorocita a mers mai departe si se anunta cu zgomot si hurducaieli, dintr-un nor de praf, gata sa intre si pe soseaua noastra, sa ajunga unde este asteptata. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Nu au murit toti cei care au asteptat sa-i vada pe fostii securisti si pe notabilii comunisti lasati la vatra. Mai traiesc cei care au mancat bataie in beciurile comuniste. Mai traiesc cei care au pierdut tot intr-o noapte. Mai traiesc cei care i-au vazut pe profesorii de filosofie condamnand libertatea. Condamnand caderea Zidului Berlinului. Condamnand revolta de la Timisoara. Mai traiesc cei care nu au facut pactul pentru un ban in plus, pentru un titlu universitar sau pentru o cariera asigurata. Mai traiesc cei care au rezistat ispitei. Comunismul nu a fost ca iarna sau ca vara. A fost un sistem intretinut de oameni. De lasitatea si de capacitatea mintii lor de a se perverti in orice moment. Asa cum nu s-a intamplat in Polonia sau in Ungaria, unde putem vorbi de o rezistenta comunista, la noi a fost vorba de o capitulare comunista.

Lasitatea intelectualitatii a fost prima conditie a triumfului acestui sistem. In primul rand, intelectualii poarta aceasta plaga pe suflet. Muncitorii s-au bucurat ca s-au mutat la bloc si aveau salariu. Constructorii s-au bucurat ca aveau de lucru. Taranii s-au bucurat sa vada mosiile chiaburilor sub talpa comunistilor, iar oportunistii ca aveau un sistem pe care sa paraziteze. Chiar si printre comunisti se poate face o delimitare intre cei convinsi de teoria fericirii echitabile si cei care nu dadeau doi bani pe tezele partidului, dar le manevrau cu succes in sedintele de partid. In anii aceia de comunism pervertit, de minciuna aproape generalizata, s-a nascut clasa politica de astazi.

Incepand de atunci, carieristii vitezomani au facut primele incercari cu bolidul de curse al demagogiei. Unii au invatat in structurile de partid sa jongleze cu vorbele, altii cu faptele. Unii au facut cariera politica, altii au capatat deprinderea de a face bani. In scoala aceea, comunistii te invatau sa supravietuiesti printre fraieri. Sa minti, sa spui una si sa faci alta, sa iei spaga pentru orice (pentru ca accesul la resursele comuniste era tot mai restrans), sa calci pe cadavre sau cum sa te uiti in ochii oamenilor si sa-i inseli fara nici o tresarire a fetei. Ca pokerul pentru unii, comunismul a fost scoala vietii pentru altii. Au intrat in familia comunista ca mafioti convinsi sau ca oportunisti deghizati, dar au avut acelasi scop: sa se afle deasupra celorlalti.

Si astazi sunt tot acolo. Cei pe care istoria i-a maturat au fost doar comunistii din linia intai din timpul revolutiei. Cei care au rezistat primului val de manie se aflau in esalonul secund. Ei au trecut dupa revolutie in prim plan. Dupa 16 ani, a venit la putere esalonul trei. Fostii activisti tineri, isteti, care invatau engleza si ascultau Europa Libera. Tocmai de aceea ei sunt mult mai condamnabili. Pentru ca nu au prins „mierea” comunista a anilor ’60, ci doar ideologia putreda a anilor ’80. Nu este de condamnat atasamentul unui batran muncitor care are nostalgia painii de la stat, dar este demn de dispret comportamentul duplicitar al celor care s-au atasat de comunism cand acesta intrase in putrefactie, ca sa-l paraziteze si, cu nervul inteligentei lor tinere, sa-l mai tina in viata.

Am cunoscut comunismul doar in aceasta faza. De aceea ma bucur acum ca pe drum se aude un huruit de autobuz. El vine tarziu, dar bine ca vine. In statie, asteptand, ramasesem prea putini fraieri care vorbeam aceeasi limba.

Anunțuri

Un gând despre “Arde-i pe comunisti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s