Povestea reală a unor „sclavi“ români pe pământurile Italiei

  • Destăinuiri cutremurătoare şi întoarcerea cu drag la mult hulita Românie!

Zeci de mii de romani pleaca sa-si cistige o piine pe alte meleaguri, lasandu-si casele, parintii, copiii parasiti prin vecini, lasind tot ce le-a dat Dumnezeu al lor, neam, pamint, limba, amintiri si radacini. Se intorc, poate, cu banii agonisiti, multumiti ca au scapat de foamete. Nu povestesc prin ce au trecut. Din bun simt, dintr-o jena fireasca, adesea mint, ascund sau inventeaza alte povesti ale sederii lor in mult laudata Europa. Unii nici macar nu realizeaza ce li s-a intimplat: ei nu inteleg limba „stapinilor“ si surzi, muti, robotind ca niste masini lasa sa treaca pe linga ei zile si nopti in care nu vad decit lumina de la capatul drumului: intoarcerea acasa, cu banii in buzunar.


„Sunt mândră de poporul meu!“
Paula, o tinara de treizeci de ani, a muncit o luna de zile in pensiunea unor italieni. Cunostea foarte bine limba italiana, are studii superioare, avea nevoie de bani ca orice tinar roman, cirtea adesea fata de „nenorocita asta de tara“, dar cele treizeci de zile in Italia au facut-o sa inteleaga cit de mindra poate fi pentru ca este romanca. „In viata mea n-am crezut ca voi plinge de bucurie pentru ca ma intorc acasa. Mi-a fost totdeauna greu si aici, dar nu greutatea muncii de acolo sau de aici conteaza atunci cind spun ca sintem un popor mult, mult, mult deasupra altora! Romanii trebuie sa se adune, trebuie sa se trezeasca, sa faca aici tot ce pot ca sa aiba tara pe care o merita. Pentru ca sigur sint superiori altora din vechea si civilizata Europa. Am fost si in alte tari, am cunoscut si alti europeni care traiesc si muncesc la fel ca noi, dar pentru mine acum este clar ca sintem o natie mai buna decit multi altii. Desi suna aiurea din gura mea, am fost totdeauna foarte critica fata de compatriotii mei, acum spun cu toata sinceritatea si dupa experiente dure, ca sint mindra de poporul meu!“

Sclavii sosesc cu autocarul
Plecarea din Romania, adesea este o aventura. Sperantele sint mari, alimentate si de povestile „infrumusetate“ ale celor care s-au intors din lumea fagaduintei. Debarca din autocare si se imprastie care pe unde apuca, la cunostinte sau in pietele de unde bastinasii vin sa-si aleaga „marfa“ ca la un tirg de sclavi de altadata. „Pensiunea in care am lucrat avea sapte camere de dormit, o suta de locuri in restaurant, bar, bucatarie si trei apartamente de locuit pentru ai casei. Din prima seara am fost introdusa in ceea ce avea sa fie obiectul muncii mele. Spalam, frecam podele, veceuri, mese, oale, farfurii, geamuri, faceam paste, curatam peste, schimbam cearsafuri, aspiram, si iar spalam podele, mese, farfurii, ustensile, chiuvete, veceuri… Este incredibil, dar in toata pensiunea eram singura care trebuia sa fac toata munca. Daca terminam ceva de robotit, nu apucam sa ma asez pentru o tigara ca in momentul acela imi si trasau o sarcina pe loc inventata. Nici in cele mai dramatice povesti cu roabe si cenusarese nu gasiti ceva asemanator. Patronii aveau chiar pretentia sa intuiesc fara sa-mi spuna cam care pot fi sarcinile noi ce se iveau cu fiecare clipa. Daca sosea o masina cu alimente, de la cumparaturi, stapinul lasa usile deschise si trebuia sa intelegi ca urmeaza sa-i cari zecile de kilograme de alimente, sticle, cutii, baxuri in frigidere si sa le pui pe fiecare la locul lor, ca un om de-al casei, care toata viata a visat unde este locul laptelui, vinului, pestelui,… Toate micile nimicuri din care este facuta viata unui mini-hotel alcatuiesc un univers coplesitor de mizerii ce au mai degraba o componenta umana decit una materiala. Munceam 16 ore pe zi, cu pauza de masa de la prinz. Primeam pentru munca mea cit se incasa de pe doar… doua cesti de cafea servite in barul pensiunii“.

O chestiune de interpretare
„Occidentalii ii privesc pe romanii care merg sa munceasca acolo cu un dispret de care nu pot fi invinuiti. Noi sintem poporul care se vinde ieftin si refuza sa-si inteleaga macar conditia pe care singur si-a creat-o. Disperarea ne impinge sa spalam veceurile Occidentului, disperarea este motivul pentru care cei care se complac intr-o astfel de sclavie mai pot sa se suporte pe ei insisi. Adesea povestesc despre tragediile tarii lor, mai mult ca sa justifice in primul rind in ochii lor ceea ce fac. Cit priveste felul in care ne percep italienii pe noi, el tine de o oarecare rationalitate capitalista grefata pe o incultura si o lipsa de educatie crasa. Patronii pensiunii au avut totdeauna sentimentul ca ma salveaza chiar daca ma umileau, ca m-au tratat ca pe copilul lor chiar daca ma plateau mizerabil, nu mi-au cumparat o cartela telefonica desi i-am rugat si le-am dat banii, poate tocmai pentru a nu putea sa spun in tara cit de rau imi e… Dupa ce am primit primii bani, pentru ca salariu nu-l pot numi, am decis sa plec, cu prima cursa, spre tara mea. Au fost socati de decizia mea, alti romani «rezistasera» mai mult! Dar pentru ca si-au dat seama ca depasisem gradul de toleranta, mi-au dat drumul…“

Sânge de italian într-un suflet de român

„Intr-o duminica, a aparut in fata pensiunii tinarul care-i facea curte
fetei proprietarului la brat cu o femeie mai in virsta, curata si ingrijita,
uzata insa de timpuriu. Era mama lui. Plecasera din Romania imediat dupa
revolutie, cu toata familia pentru ca femeia avea singe italian, avusese
strabunici de pe acolo… Au fost invitati la masa. Cum m-a vazut si a aflat ca
sint romanca, a izbucnit in lacrimi. Imi povestea printre sughituri cit de grea
i-a fost viata de cind a ajuns in Italia mama. Traiesc din cei 600 de euro pe
care-i cistiga baiatul ca electrician, toata familia, iar despre Romania spunea
ingrijorata ca a vazut un reportaj in care parintii isi duceau fiica sa se
prostitueze. Femeia plingea cu sughituri pentru halul in care decazuse tara ei,
dar a recunoscut pina la urma, ca este doar un mod de a-si justifica si astazi
plecarea. Venise in vizita, pentru prima oara, la viitorii cuscri, ca sa le
ceara bani imprumut… Inca o umilinta in plus, pentru un roman, nu mai
conta“.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s